Dragi frați și surori,
Sunt convins că vă sunt cunoscute cuvintele Domnului Isus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze’’. — Luca 9:23
Prin aceste cuvinte Domnul vorbește despre identificarea cu El, ne face părtași crucii și ne pregătește pentru ce înseamnă a fi ucenic al Său. Așa cum reiese chiar din afirmația Sa, nu este aceeași cruce pe care va urca El. El are în vedere o cruce personală și personalizată. Având în vedere cuvintele ce urmează afirmației inițiale putem deduce că Domnul Isus se referă la o acțiune care nu este ușoară, așa cum nici crucea Sa nu a fost ușoară. El vorbește despre a pierde viața pentru El și împreună cu El, ca să o putem trăi apoi etern.
Adesea creștinii fac confuzia crucii cu ,, jugul’’ sau ,,sarcina’’ Domnului despre care, într-adevăr, spune că sunt ușoare – nu însă și crucea. Anticipând crucificarea Domnul Isus agonizează prăbușindu-se la pământ. (Matei 26:39)
Duminică dimineața, când ne vom aminti jertfa Sa pe cruce, vom încerca să înțelegem cum trebuie să privim chemarea Domnului Isus și ce trebuie să facem pentru ,,a ne duce crucea cotidiană’’ . Tocmai pentru că nu este un lucru ușor, vom învăța de la Domnul Isus cum trebuie să ne apropiem de cruce.
Sorin G. Covaci
___________________