September 9, 2021

Thursday Updates – 9 Septembrie 2021

Dragi frați și surori,

Unul din pasajele biblice asupra căruia am reflectat în aceste zile se găsește în Epistola către Romani: ,,Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi’’ — Romani 8:26-29

Prin aceste cuvinte îi încuraja apostolul Pavel pe credincioșii din Roma să privească la vremurile grele ca fiind situații prin care Dumnezeu își împlinește planul Său, etern, de a-i transforma pe credincioși în imitatori ai Domnului Isus Hristos.

Privite din acest punct de vedere, dificultățile ultimilor ani au avut atât rolul de scoate la suprafață problemele și neajunsurile naturii noastre cât și de a ne arăta dependența de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru a ne găsi pacea și încrederea în Dumnezeu.

Așa cum afirmă și apostolul Pavel, Duhul lui Dumnezeu ne ajută în slăbiciunile noastre, ne ghidează aspirațiile și mediază pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O astfel de perspectivă trebuie să ne facă recunoscători dar și atenți la imbolduri și direcții pe care Duhul le aduce în viața noastră.
Un alt lucru încurajator pe care îl găsim în cuvintele apostolului vine din descrierea pe care o face credincioșilor: ,,chemați, cunoscuți, conformați chipului Domnului Isus’’. În cele din urmă suntem descriși ca fiind nici mai mult nici mai puțini decât ,,frați’’ ai Domnului Isus. Este un alt privilegiu care trebuie să ne facă recunoscători și încrezători în bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Sorin G. Covaci