X
Menu

Our History

Our History/O Istorie Neterminata!

Pentru credincioşi istoria este mai mult decât o înşiruire de evenimente menită a săpa în memoria omului realizările generaţiilor trecute. Pentru cel credincios istoria este o consemnare a credincioşiei lui Dumnezeu. El este Cel care a stat la baza oricăror realizări! Cazul Primei Biserici Baptiste Române din Detroit nu poate ieşi în afara acestor aspecte. Deşi începuturile ei se întind către zorii secolului 20, ceea ce o caracterizează nu este o tradiţie ci o viaţă trăită în ascultare de Dumnezeu.

Aşa a început, aşa a rezistat peste ani şi aşa vrem să continue – o biserică ce este ambasada Împărăţiei Cerurilor aici pe pământ! Printre primii credincioşi care au venit pe meleagurile Statelor Unite, în căutarea unei noi patrii a fost şi cel dintâi baptist român în Detroit: Moise Treta. Prezenţa lui în Detroit este consemnată în luna Iunie a anului 1911. La scurt timp după această data, Rev. C. Brunette, pastorul de la „Ferry Avenue Baptist Church” îl botează pe Teodor Păişan, iniţiindu-se astfel misiunea acestei biserici pentru românii din aria Detroitului. Un an mai târziu, în 1912, misiunea se extinde prin iniţiativa unui frate din cadrul grupului de români de la „Ferry Avenue Baptist Church” de a începe ceva asemănător şi în partea de sud a oraşului (River Side).

În 1913 un al punct misionar se înfiinţează în partea de nord a oraşului. Fiecare din aceste iniţiative sunt binecuvântate şi grupurile începute ajung să crească şi să se dezvolte fiecare în câte o biserică. Spiritul evanghelistic şi misionar al credincioşilor români din „Ferry Avenue Baptist Church” este răsplătit prin convertirea unui număr din ce în ce mai mare de persoane.

În 13 Aprilie 1913 este consemnat un botez cu 6 persoane iar în 10 August, alte 6 persoane sunt botezate de Rev. C.R. Igrişan, păstorul Bisericii Baptiste Române din Cincinnati, Ohio. Creşterea numărului credincioşilor atât ca rezultat al evanghelizărilor dar şi în urmă emigraţiei tot mai intense crează necesitatea unui local propriu.

În data de 4 Februarie a anului 1914 are loc dedicarea ca loc de închinare a imobilului de pe strada Farnsworth, Nr. 445. Tot în acest an se diversifică şi activitatea de închinare a bisericii iniţiindu-se o fanfară condusă de fr. Petru Crişan. În numai trei ani, numărul credincioşilor care alcătuiau Prima Biserică Baptistă Creştină din Detroit a ajuns la 60. Nume precum, Iosa Ciorău, Ilie Truţa, Petru Ardelean, Ştefan Curticean, Nicolae Drăgan, Nicolae Trifu, Ştefan Dobrei, Ioan Dronca, Ilie Ruja, nu comunică mare lucru generaţiilor de acum, dar prin credincioşia acestora şi altora ca ei, Evanghelia mântuirii a fost propovăduită vorbitorilor de limbă română din aria Detroitului iar Dumnezeu a fost onorat prin convertirile ce au avut loc.

În Februarie 1915 este cumpărat imobilul cu numărul 1180 de pe strada Rivard cu suma de 3500 de dolari ei achitând 2000 din aceştia. Astfel de detalii ne pot ajuta pe noi, cei de acum, să apreciem nu numai starea economică de atunci dar şi sacrificiul acestor credincioşi.

În 25 Aprilie 1915 are loc ordinare primului păstor al Primei Biserici Baptiste Române din Detroit în persoana fr. Lazăr Talpesh. Cu ocazia acestui eveniment este prezent la Detroit şi Rev. C. Igrişan, Preşedintele Asociaţiei Baptiste Române din America. Organizarea oficială sub numele de Prima Biserică Baptistă Română din Detroit are loc în luna Februarie a anului 1916. Din acest moment Biserica cunoaşte o creştere semnificativă: la finele anului 1916 registrele consemânau 225 de membri din care 36 deveniseră membrii prin botez iar 88 prin transfer. Numărul membrilor a determinat şi cumpărarea unui nou locaş de închinare pe strada Hastings.

Anul 1917 înseamnă şi începutul unor convulsii ce certifică faptul că atunci când Împărăţia lui Dumnezeu se extinde şi inamicul îşi intensifică atacurile. În luna Noiembrie, pastorul Lazăr Talpesh demisionează şi pleacă la Philadephia. În locul lui este ales păstor al bisericii fr. Vasile Vigi.

În 27 Februarie 1919, păstor al bisericii este ale fr. Ioan Socaciu pentru o perioadă de doi ani şi patru luni. El este urmat din nou de fr. Vasile Vigi care păstoreşte biserica până în 1924 când păstor este ales fr. Paul Brânduşe.

Anul 1926 îl aduce ca păstor pe fr. L.A. Gradys. Acesta începe o nouă biserică iar grupul rămas îl alege din nou ca păstor pe fr. Lazăr Talpesh în anul 1927. Dumezeu îl foloseşte pentru o nouă etapă în existenţa Primei Biserici Baptiste Române din Detroit iar în anul 1942 are loc dedicarea unui nou locaş de închinare pe strada Woodward Avenue. De remarcat este faptul că biserica a fost implicată de-a lungul anilor în diverse proiecte misionare. Astfel au fost angajaţi şi susţinuţi misionari fie în SUA fie în Romania. A fost iniţiat un program de radio în limba română prin intermediul căruia se predica Evanghelia pentru vorbitorii de limbă română.

Între 1942 şi sfârşitul anilor ‘60, emigraţia românească a fost tot mai scăzută şi sporadică. Aceasta a făcut ca numărul credincioşilor veniţi din ţară să scadă simţitor. Acest aspect a creat fenomenul „americanizării” bisericii: Şcoala Duminicală la clasele de copii şi tineret se ţineau în limba engleză, multe din imnurile cântate au fost cântate în limba engleză. În această situaţie de compromis cultural, biserica pierde un mare număr de membrii, în special tineri, care se transferă la biserici americane, ceea ce conduce nu numai la o scădere a numărului de membrii dar şi la o creştere a mediei de vârstă a bisericii. Începutul anilor ’70 însă aduce un nou val de emigranţi şi biserica se împrospătează. De fapt, comunitatea românească din Detroit cunoaşte o asemenea dezvoltare încât străzi întregi din zona „Woodward” erau locuite de români. Limba română era folosită la magazine, bănci şi servici.

Biserica era situată în inima comunităţii şi se bucura de prosperitate. Înflorirea economică din acea periodă şi schimbările sociale ale zonei au condus la o migrare a populaţiei către suburbiile din zona de nord a oraşului Detroit. Odată cu mutarea populaţiei a devenit necesară şi găsirea unui nou locaş de închinare în zona de nord a oraşului. Astfel, clădirea bisericii de la 17816 Woodward Ave. Detroit, a fost vândutî în 1982 iar în 9 Octombrie 1983 a avut loc ceremonia săpării fundaţiei la locaşul de închinare de la 3244 John R, Troy, unde biserica funcţionează şi astăzi. Biserica a fost păstorită de-a lungul anilor de oameni ai lui Dumnezeu care şi-au împlinit cu credincioşie misiunea încredinţată!

Rev. Lazar Talpesh a păstorit biserica între anii 1915 – 1917 şi 1927 – 1959 (când a decedat).
Rev. Aresenie Lucaciu a fost păstor al bisericii din anul 1964 pâna în anul 1979.
Rev. Liviu Olah a păstorit biserica în anii 1978 -1980.
Rev. Titus Sfârlea a fost păstor al bisericii din 1980 până în 1985.
Rev. I an Ştef şi Dr. Beniamin Cocar au păstorit biserica între 1986 – 2001.
Rev. Ioan Stef a iesit la pensie in 1997 si a ramas pastor principal Dr. Beni Cocar.
Actualmente Biserica este păstorită de Fr. Sorin Covaci care şi-a început activitatea din Iunie 2002.

Dacă în anul 1982 biserica a avut 91 membrii şi 15 aparţinători, în Ianuarie 1987, numărul membrilor a fost de 137. Biserica, prin harul lui Dumnezeu a crescut şi are astăzi 267 membri, cât s-au înregistrat în Februarie 2004. Toate aceste date şi nume nu sunt altceva decât o reflectare a credincioşiei Lui Dumnezeu şi a modului în care El şi-a binecuvântat biserica Sa. Oamenii nu sunt decât instrumente în mâna Celui ce a răscumpărat credincioşii şi care îşi clădeşte Biserica Sa într-o asemenea manieră încât nici măcar moartea nu o poate birui. …Eben-Ezer! Până aici Domnul ne-a ajutat!

Upcoming Events

Sun 30

9:30am Congregational Prayer

April 30 @ 8:30 am - 9:10 am
Sun 30

10:15am Sunday School

April 30 @ 9:15 am - 10:00 am
Sun 30

11:00am Worship Service

April 30 @ 10:00 am - 11:30 am

Find Us on Facebook